Interviu cu proprietarul primului restaurant Montignac din România

person Horeca
access_time_filled

Sectorul restaurantelor din București a bifat o premieră la sfârșitul săptămânii trecute. În prezența lui Charles Montignac, aflat pentru prima oară în România (fiului inventatorului Dietei Montignac – Michel Montignac) a fost inaugurat singurul restaurant operațional din lume al cărui meniu este certificat de familia Montignac pentru conformitate cu metoda omonimă.

Londra este primul oraș unde a funcționat un restaurant marca Montignac, însă restaurantul a fost închis deoarece proprietarul a vândut clădirea și nu s-a dorit păstrarea specificului restaurantului. De asemenea, Parisul va avea în curând cel mai mare restaurant Montignac, proiect aflat în lucru. Care este însă povestea Bistro-ului Montignac din București?

bistro1

Doi oameni, aflați în căutarea unui stil de viață sănătos în iureșul vieții moderne, Mihai și Melania Amuza, au descoperit Metoda Montignac, au testat-o și au rămas încântanți de efectele acesteia asupra vieții lor. Au vrut să împărtășească și cu alții beneficiile unei alimentații sănătoase și s-au decis să pună bazele unui restaurant la București. Care au fost etapele parcurse și cum au ajuns la familia Montignac pentru aprobare, ne-a povestit chiar Mihai Amuza, proprietarul restaurantului.

Cum v-a venit ideea deschiderii acestui restaurant?
Mihai Amuza: Ideea ne-a venit, mie și soției mele, Melania, după ce am încercat pe propria piele metoda Montignac și am văzut că funcționează. Surprinzător, am descoperit că la puțin timp după ce am adoptat această Metodă, am început să pierd câteva kilograme bune și charles2chiar mă simțeam mult mai bine. Deși eu nu simțeam nevoia în momentul acela să slăbesc, aveam 94 de kg și credeam că aceea e greutatea mea optimă. Cu toate că dacă urcam 5 etaje pe jos eram obosit. Am descoperit așadar că mă simt din ce în ce mai bine și după vreo 8 luni toate hainele mi-au rămas mari. Am schimbat efectiv un șifonier întreg de haine, acesta a fost singurul regret. Datorită acestei metode am slăbit vreo 14 kilograme. (foto: Mihai Amuza – stânga și Charles Montignac – dreapta).

Ideea deschiderii restaurantului aparține soției mele. La început eu am fost destul de sceptic, pentru că nu mi s-a părut a fi un business profitabil. Dar am zis ok, să facem un studiu de piață. Nu mă gândeam că sunt atât de mulți fani ai Metodei și că are așa de mare căutare. Am contactat familia Montignac, am trimis un mail și suprinzător a doua zi ne-a răspuns Michel Montignac și ne-a spus să luăm legătura cu Charles, că el se ocupă de dezvoltarea restaurantelor. Am luat legătura cu Charles și ne-am întâlnit în Paris la vreo lună după aceea. I-am povestit ideea noastră și ce-am vrea noi să facem, el a spus prima dată: ok, dacă voi puteți demonstra că lucrul ăsta o să meargă în București – el nu cunoștea deloc piața din București -, cu cea mai mare plăcere. Faceți un studiu de piață, vedeți cum stă treaba și veniți cu niște cifre la mine. Și asta am făcut. Am făcut studiul de piață acum 2 ani, care suprinzător a reliefat faptul că sunt foarte mulți fani Montignac în România și în București și că afacerea dacă ar fi deschisă ar avea cerere. Am pus pe hârtie acest studiu, foarte frumos, cu toate concluziile lui, am mers din nou la Paris (între timp noi mai fusesem o dată la Paris și ne-am întâlnit cu Charles, am tot tatonat terenul pentru că am văzut că a fost sceptic la prima întâlnire). Dar deja la a treia întâlnire când am fost și cu cifrele a zis: e în regulă. A trebuit să ne mai ducem încă de 2 ori la Paris până am semnat contractul, lucru care a consolidat relația dintre noi și am devenim astfel buni prieteni. La Paris ne-a prezentat și gastronomia franceză, el însuși conducând 3 restaurante în capitala Franței.
Cât a durat din momentul în care v-a venit ideea până la momentul inaugurării propriu-zise a restaurantului?
2 ani. E foarte greu să deschizi un restaurant în România, e foarte complicat, dar merită. Sunt multe autorizații de obținut. În ceea ce privește locația au fost niște condiții impuse: să fie în zona centrală, să fie într-o casă veche, și să îndeplinească condițiile de trafic. Locația e închiriată și are o capacitate de 60 de persoane. Eu cred că e loc de mult mai multe restaurante în București și că ar trebui încurajate mai mult investițiile în acest sector. Prin restaurante oamenii progresează, gustă lucruri noi și află și de alte culturi. Cred că un restaurant e o experiență pe care fiecare ar trebui să o trăiască măcar o dată pe săptămână.

food

Am avut prieteni care și-au deschis restaurante și mi-au spus că partea cu oamenii este cea mai complicată. Noi n-am avut dificultăți, am avut norocul de a găsi persoane deosebite, în special bucătarul-șef, Cristi Oprea.
Cui se adresează restaurantul?
Se adresează în general persoanelor care nu au timp din cauza jobului, persoanelor care nu au timp să facă mișcare. Eu de când am descoperit metoda Montignac am descoperit că mă pot și mișca și am văzut că dacă îmi fac un program prestabilit îmi pot face timp și de mișcare. De atunci săptămânal am 4 ore cel puțin pe care le dedic mișcării în aer liber, ceea ce vine în completarea metodei Montignac. Eu chiar am avut o revelație cu această Metodă.
Cum au fost primele luni pentru business?
Am avut deschis Bistro-ul în noiembrie 2011, în regim de soft opening, perioadă în care am funcționat cu mai puțin de jumătate din meniu, până s-au acomodat și oamenii din bucătărie cu cei de pe sală, bucătăria fiind jos și sala la etaj. A trebuit să avem acest soft opening ca să reglăm toate mecanismele de funcționare a restaurantului. Iar acum, după 2 luni de când am deschis suntem încrezători că putem primi orice client oricât de sofisticat și să-i satisfacem toate poftele.
Câte restaurante Montignac mai sunt în lume?
Restaurantul Montignac din București nu este primul, dar este singurul operațional din lume. A fost unul deschis în Londra, însă proprietarul a vândut clădirea și nu s-a dorit păstrarea specificului restaurantului și s-a închis. După aceea Charles Montignac și Michel au vrut să deschidă un restaurant în Paris. A intervenit tragedia cu Michel, a murit și ei au trebuit să își amâne toate planurile cu deschiderea restaurantului din Paris. Acolo e vorba de un proiect mult mai mare, cu un restaurant pe 3 etaje, proiect care este încă un lucru. Probabil că anul acesta va fi deschis, în toamnă.
La cât s-a ridicat investiția?
Noi am depășit 200.000 euro, sper să nu ne ducem la mai mult și să începem să ne recuperăm din investiții.
Este un proiect singular?
Dacă lucrurile merg bine aici, cu siguranță nu ne vom limita la un singur restaurant. Eu cred că mai e loc în București de cel puțin un astfel de restaurant, dar și în țară, în Timișoara de exemplu.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302