KFC continuă seria deschiderilor de unități Drive Thru

person Horeca
access_time_filled

drivethrukfcReteaua de restaurante fast-food KFC a deschis o nouă unitate de tip Drive Thru în București, în parcul comercial Militari Shopping Center, în urma unei investiții de 700.000 euro, a anunțat compania.

„Continuăm să investim în dezvoltarea de restaurante de tip Drive Thru, inaugurarea noii locații din Militari Shopping Center fiind o reconfirmare a succesului pe care acest model îl reprezintă pe piața din România”, a declarat, într-un comunicat, Monica Eftimie, Chief Marketing Officer KFC.

Directorul general al rețelei de restaurante, Mark Hilton, declara în ianuarie că, până la sfârșitul acestui an, vor fi deschise cel puțin două unități de tip Drive Thru în București. Targetul total al KFC pentru acest an este deschiderea a 3 – 5 restaurante noi.

Rețeaua numără în prezent 52 de restaurante, dintre care șase sunt Drive Thru: în București (3), Arad, Iași și Sibiu.

Anul trecut, restaurantele KFC au deservit peste 20 de milioane de clienți, primele trei produse preferate de aceștia fiind Crispy Strips, aripioarele picante și sosul de usturoi.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302