KFC deschide un nou restaurant, în urma unei investiții de 350.000 euro

person Horeca
access_time_filled

kfcextindereKFC inaugurează astăzi, 20 ianuarie, cel de-al doilea restaurant din Suceava, în urma unei investiții de 350.00 de euro, a anunțat compania. Noul restaurant este situat în incinta Iulius Mall Suceava, în zona de food court, are o suprafață de 126 mp și a creat 25 de noi locuri de muncă.

Odată cu inaugurarea noului restaurant, rețeaua KFC din România ajunge la un număr total de 58 de restaurante.

Cu prima deschidere KFC de anul acesta, suntem cu încă un pas mai aproape de fanii brandului. Extinderea rețelei de restaurante este importantă pentru noi și încercăm să găsim locații potrivite astfel încât să îi mulțumim pe toți cei ce vor să ne calce pragul”, declară Monica Eftimie, Chief Marketing Officer KFC România.

în România, lanțul de restaurante KFC este operat în sistem de franciză, licența pentru România fiind acordată în 1997 companiei US Food Network, și numără 58 de restaurante atât în București, cât și în alte orașe precum Timișoara, Cluj-Napoca, Suceava, Oradea, Pitești sau Brașov. De asemenea, KFC România operează și două restaurante la Chișinău, Republica Moldova.

Sursă foto: www.fortune.com

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302