Lanțul de restaurante Subway continuă extinderea în România

person Horeca
access_time_filled

subwaykauflandvacarescuBetter Brands, unul dintre francizații Subway cu unități multiple în România, a deschis o nouă unitate în București, în noul concept de food court din Kaufland Barbu Văcărescu nr. 120, în urma unei investiții de peste 120.000 de euro.

Cu acest nou restaurant, Better Brands ajunge la o investiție de aproximativ jumătate de milion de euro în conceptul Subway. Planurile companiei prevăd și alte deschideri pe termen mediu, dar și continuarea de investiții semnificative pe segmentul de livrări la birou sau domiciliu și catering pentru companii și evenimente de orice mărime.

Românii s-au obișnuit cu calitatea, prospețimea, prețul avantajos și viteza de servire a brandului Subway, și sunt foarte receptivi la produsele noastre, iar acest lucru se observă din numărul de persoane care intră zilnic în restaurante sau comandă online prin aplicația Subway România sau pe ComandaFresh.ro. Am fost printre primii francizați care au deschis o unitate în România acum 5 ani, în Complexul Rezidential Upground și pot spune că, în cinci ani de zile, numărul de clienți a crescut cu aproape 100% la nivelul unității Subway Pipera, cel de-al 3-lea restaurant deschis de retailerul american în România, la intrarea pe piață„, spune John Marino, CEO Better Brands și Președintele Board-ului Național Subway FAF în România.

La nivel național a crescut semnificativ și valoarea medie a bonului de cumpărături raportat la anul 2012. în unitățile Better Brands, valoarea medie a bonului este peste media națională și ajunge la 11 euro, în cazul livrărilor la domiciliu pe care unitățile Subway Better Brands le efectuează cu regularitate în timpul săptămânii, mai ales în rândul corporatiștilor. De altfel, unitatea Subway Upground Pipera a fost prima care, în urmă cu doi ani, a început programul pilot de livrări la domiciliu, în urma numeroaselor cereri primite de la companiile din zonă.

De cele mai multe ori, comenzile sunt de la grupuri de doi-patru angajați, care plasează o singură comandă, dar a căror cereri nu se limitează doar la SUB-uri ci optează și pentru salate proaspete (orice SUB se poate transforma într-o salată), băuturi răcoritoare, Cookies americane și cafea gourmet. Avem multe companii partenere care comandă catering pentru angajații sau vizitatorii lor în mod constant, astfel că livrăm platourile speciale cu mix de sandvișuri sau cookies, cât și popularele SUB-to-Go lunch boxes (cutii personalizate ce conțin un SUB, chips/cookie/măr și o băutură). Angajații și angajatorii ne caută pentru calitatea, cantitatea, prospețimea, prețul avantajos, cât și consistența și promptitudinea serviciilor noastre. în plus, datorită investiției continue în resurse de livrare suplimentare, timpii noștri de livrare se încadrează în general sub 60 min, chiar și în oră de vârf„, spune John Marino.

Față de momentul deschiderii primei unități în mijlocul multinaționalelor din Pipera și până în prezent, segmentul de salate a crescut la 15% din totalul produselor comandate. De asemenea, aproximativ 45% dintre comenzi includ un SUB 15cm, respectiv 40% includ un SUB 30cm. Din total, una din 3 comenzi include și o băutură sau un Cookie American proaspăt copt.

La nivel național, numărul clienților este în creștere cu 6%, iar profitabilitatea per restaurant este în creștere cu 347 de dolari, pe săptămână/unitate. în același timp, volumul mediu de vânzări pe restaurant, în 2017, în Romania, este în creștere cu peste 9% față de anul precedent.

Anul 2017 se conturează a fi cel mai bun al lui Subway în România, cu multe evenimente de sărbătorit, produse noi și promoții pe măsură. Anul acesta, costul mărfurilor vândute este în scădere cu 4% în România, unul dintre cele mai bune rezultate din Europa Centrală și de Est„, spune John Marino.

Subway este cel mai mare lanț de restaurante american la nivel mondial ca număr de unități, cu peste 44.000 de locații în 108 țări. în România, Subway a intrat pe piață în 2012, iar în prezent rețeaua a ajuns la peste 35 de unități, dintre care 16 în Capitală.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302