Numărul de restaurante listate pe foodpanda a depășit 250

person Horeca
access_time_filled

restaurantelistatefoodpandaNumărul de restaurante listate pe platforma online de comenzi de mâncare foodpanda a depășit 250, la mai puțin de 1 an de la lansarea companiei pe piața din România, a anunțat astăzi, într-o conferință de presă, Radu Bălăceanu, Country Manager foopanda România. Potrivit acestuia, obiectivul companiei este ca până la sfârșitul anului 2014 să fie atins un număr de 400 de restaurante listate pe foodpanda. 

Până în prezent, compania s-a extins în 9 orașe (București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Constanța, Ploiești, Oradea, Brașov și Arad) și urmează alte 3: Sibiu, Galați și Bacău.

„Obiectivul nostru principal în România, ca în oricare altă țară în care suntem prezenți, este să devenim realmente un „E-bay” al comenzilor de mâncare, iar pentru a atinge această țintă ne propunem să încheiem parteneriate cu toate restaurantele apreciate de consumatorii români până la finalul lui 2015, și să atragem o cotă de piață chiar și mai ridicată”, declară Radu Bălăceanu.

Potrivit acestuia, în prezent, compania este în discuții cu lanțuri mari de restaurante, neprecizând numele acestora, dar subliniind că restaurantele listate pe platformă trebuie să îndeplinească 3 mari criterii: „Vrem ca imaginea foodpanda să fie asociată cu restaurante care îndeplinesc 3 mari condiții: 1. Au mâncare foarte bună 2. Au prețuri accesibile și 3. Mâncarea ajunge la timp, bine împachetată, la client. E foarte important ca restaurantele partenere să îndeplinească aceste condiții”, a precizat Radu Bălăceanu.

Întrebat care este costul pentru un restaurant să fie listat pe Foodpanda acesta nu a oferit un răspuns, precizând doar că acesta variază de la locație la locație, în funcție de mai mulți factori. Potrivit lui Radu Bălăceanu, foodpanda oferă un pachet foarte mare de servicii pentru restaurante.

„De obicei, clienții vin în restaurant, se așează, mănâncă ceva și pleacă. Restaurantul nu își dă seama ce fel de clientelă are și asta este un lucru foarte important, pentru că în funcție de cum poți să faci acei clienți să se întoarcă la tine poți să generezi, ca și restaurant, un profit mult mai mare. Noi știm toate lucrurile acestea. Cunoaștem foarte bine business-ul restaurantelor partenere: analizăm ce tip de oameni comandă de la ei, de unde vin aceștia, cât cheltuiesc, ce vârstă au, ce preferințe culinare, cum comandă ș.a. Ne interesează foarte mult obiceiurile culinare ale românilor și facem multe studii de piață în acest sens. Practic, noi ca și companie, oferim un pachet foarte mare de servicii pentru restaurantele partenere. Nu facem doar partea de maketing. Pe lângă faptul că promovăm restaurantele respective ca și parteneri ai foodpanda, putem oferi cutii de pizza, care reduc costurile restaurantelor. În același timp, sunt acele restaurante de cartier care fac mâncare foarte bună dar care nu își permit să investească în marketing, să cumpere o cutie de pizza mai scumpă, să aibă packaging-ul de calitate. Noi putem ajuta restaurantele să facă lucrurile astea. Pe lângă acestea oferim soluții de IT. Sunt foarte multe restaurante în România care nu au un site optimizat pentru telefonul mobil. Noi oferim și astfel de soluții”, a mai declarat Radu Bălăceanu.

Compania va continua să investească în extinderea platformei în România și în atragerea de noi restaurante, țintind cele mai populare și apreciate branduri în rândul consumatorilor.

Potrivit lui Ralf Wenzel, co-fondatorul și CEO-ul global foodpanda, pe lângă obiectivul de a deveni un „E-bay al comenzilor de mâncare”, un alt obiectiv este de a deveni un „TripAdvisor pentru restaurante”, oferind clienților foodpanda și posibilitatea de a scrie review-uri despre restaurante și de a afla totodată alte opinii și sugestii despre restaurante. Acesta a dat exemplul platformei foodpanda din Singapore, unde pentru anumite restaurante există peste 600 review-uri. „Vrem să încurajăm clienții să scrie review-uri, să interacționăm cu ei”. 

Un specific al business-ului foodpanda din România este că acesta este cu adevărat „mobil”, a precizat Ralf Wenzel. Peste 50% dintre comenzile zilnice înregistrate pe foodpanda sunt realizate de pe aplicația mobilă, aceasta fiind cea mai mare rată de comenzi mobile a foodpanda din Europa Centrală și de Est și a 5-a de la nivel global. 

„Consumatorii români sunt foarte activi și familiarizați cu aplicațiile mobile. România se numără printre țările țările cu cele mai multe comenzi foodpanda plasate de pe aplicația pentru mobil, peste jumătate din comenzile totale fiind făcute via smartphone”, a precizat Ralf Wenzel. În ciuda acestui fapt, în România, ca și în multe alte țări, industria restaurantelor este o industrie în preponderență offline, iar foodpanda tocmai asta face, aduce industria în zona online, au mai precizat reprezentanții companiei.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302