O femeie preia conducerea bucătăriei Caffe Citta din incinta Radisson Blu

person Horeca
access_time_filled

chefcaffecittaradissonHotelul Radisson Blu Bucuresti anunță numirea doamnei Federica Piccioni în funcția de Chef a restaurantului italienesc Caffe Citta. Această numire se înscrie în inițiativa Rezidor “Women in leadership”, care vizează ca până la sfârșitul anului 30% dintre pozițiile de top din cadrul companiei să fie ocupate de femei.

Chef Federica Piccioni este născută în Italia și are o experiență recunoscută în domeniul ospitalității și artelor culinare. Cu experiență în lanțuri internaționale renumite din Orientul Mijlociu, cum ar fi Sheraton Doha, Intercontinental Abu Dhabi sau Cairo, Art Rotana Bahrain, precum și în restaurante italienești din țara de origine, Chef Federica aduce cu ea pasiunea și aroma bucătăriei italiene.

Suntem încântați să o avem pe Chef Federica în echipa noastră! Deși este foarte tânără, are o carieră impresionantă în domeniul hotelier și al gastronomiei, aceasta fiind completată și de experiența interculturală. Toate acestea fac ca Federica să reprezinte un punct forte pentru restaurantul nostru Caffe Citta„, a declarat Markus Kraus, directorul general al hotelului Radisson Blu București și Park Inn by Radisson Bucharest Hotel & Residence.

Câștigătoare în 2010 a premiului “Best lady Chef in Cairo”, a medaliei de aur la concursul de gătit “Doha Food Festival” din 2012 și inspirată de Chef-ul cu stele Michelin Walter Eynard, Chef Federica aduce arta culinară la standarde de înaltă calitate.

Sunt foarte fericită să fac parte din echipa restaurantului italian Caffe Citta din cadrul Radisson Blu și să împărtășesc experiența și viziunea mea creativă într-un astfel de hotel„, a spus Chef Federica Piccioni.

Situat în cadrul hotelului Radisson Blu, restaurantul Caffe Citta oferă o mare varietate de specialități din bucătăria italiană. De asemenea, restaurantul a primit diploma „Brandul ospitalității italiene” din partea Camerei de Comerț Italiană din România. Meniul cuprinde paste, risotto, pizza, antipasti și alte preparate italienești. în fiecare lună, restaurantul promovează o regiune a Italiei, astfel clienții pot călători cu simțurile din Lombardia până în Toscana sau Sicilia.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302