Radisson Blu a deschis un nou restaurant în incinta complexului
Hotelul de 5 stele Radisson Blu din București a deschis oficial pe 11 octombrie un nou restaurant în incinta complexului, restaurantul Sharkia, cu specific est – mediteranean. Deschiderea noului restaurant urmează unul dintre principalele obiectivele pe care hotelul Radisson Blu din București le-a stabilit pentru 2012 și anume creșterea segmentului de F&B și concentrarea asupra segmentului de clienți locali, potrivit unui comunicat de presă.
Evenimentul de lansare a debutat cu o demonstrație live a lui Ștefan Paraschiv, bucătarul șef al noului restaurant Sharkia, un cooking show la care oaspeții au fost invitați să participe activ. „Cele mai importante atribute ale preparatelor din bucătăria est-mediteraneană sunt gustul și bogatele valori nutriționale, așadar strategia restaurantului Sharkia se concentrează asupra calității excepționale a preparatelor (garantată de ingredientele proaspete, autentice) și mai puțin asupra elementelor de decor oriental – acest lucru ne diferențiază de locațiile similare existente în București.” a declarat Yilmaz Yildirimlar, Manager General Radisson Blu Hotel, Bucuresti și Director Regional pentru Europa de Sud – Est.
Pentru a păstra gustul original al preparatelor, o mare parte dintre ingrediente sunt importate în mod special din țările est – mediteraneene iar echipa de bucătari beneficiază de experiență notabilă în restaurante cu același specific. Această acțiune se încadrează în strategia hotelului de a promova mâncatul sănătos în cadrul tuturor celor 4 restaurante prezente în complex.
„Conceptul Sharkia este rezultatul feedback-ului primit din partea clienților noștri dar și al analizei pieței de profil ale cărei rezultate au arătat o cerere sporită pentru restaurante cu acest specific. În prezent piața locală este extrem de ofertantă în ceea ce privește opțiunile de a petrece timpul liber și în același timp foarte dinamică datorită ritmului alert cu care se schimbă preferințele clienților. Așadar, pentru a atinge succesul dorit, adaptarea la trendul cererii este vitală.”, a menționat Daniela Dumitrescu, Marketing Manager Radisson Blu Hotel, București.
Mai multe detalii despre Sharkia, meniul complet precum și fotografii poate pot fi accesate la www.world-of-tastes.ro dar și pe platforma Radisson Blu Lifestyle. La jumătatea lunii septembrie hotelul a lansat Radisson Blu Lifestyle, o platformă socială de comunicare pentru conceptele de Food and Beverages ale Radisson Blu Hotel, București. Platforma este o premieră pentru piața hotelieră din România și propune o nouă direcție a programelor de fidelizare clasice, adăugând componenta de socializare online ce oferă membrilor facilitatea de a fi recunoscuți prin statut și de a debloca noi produse și servicii ce se pot răscumpăra cu punctele de fidelitate obținute prin tranzacțiile efectuate în restaurantele și barurile hotelului. Mai exact numărul de produse și servicii pe care le pot răscumpăra este direct proporțional cu frecvența cu care utilizatorul interacționează pe platforma.
Despre Radisson Blu Hotel, București
Cu un număr total de 718 camere, Radisson Blu Hotel, București face parte din Carlson Rezidor Hotel Group și este cel mai mare hotel de 5 stele din România. Cu 4 restaurante și 4 baruri precum și serviciile salonului Bali Spa sau cele ale World Class Health Academy care dispune de piscină interioară, piscină și jacuzzi exterior, sală de fintess și saună, Radisson Blu Hotel din București satisface cele mai exigente și diverse preferințe.