Restaurantele McDonald’s din România au atras 70 de milioane de clienți în 2016
Românii preferă fast-food-ul. Aproape 70 de milioane de clienți au trecut anul trecut pragul restaurantelor McDonald’s din țară, au anunțat oficialii companiei. Lider al pieței restaurantelor cu servire rapidă din România, McDonald’s a încheiat anul 2016 cu 68 de restaurante, 25 de cafenele McCafé și aproape 70 de milioane de clienți.
Compania a continuat anul trecut expansiunea și procesul de remodelare a restaurantelor din România. La finalul anului 2016, două restaurante din Brașov și Timișoara au fost redeschise, în urma unei investiții de 6.5 mil lei, surprinzând clienții cu un design modern și inovator și cu câte o nouă cafenea McCafé. Restaurantul din Timișoara a fost redeschis pe 23 decembrie, iar cel din Brașov își primește clienții începând cu 31 decembrie 2016.
Restaurantul McDonald’s din Brașov a fost deschis în anul 1996, are o capacitate de 91 de locuri în interior și 120 de locuri pe terasă și primește zilnic peste 3500 de clienți. Restaurantul McDonald’s Orizont din Timișoara a fost deschis în 1997, cu 86 de locuri în interior și 104 pe terasă și este vizitat zilnic de peste 4000 de clienți.
“McDonald’s este despre inovare și calitate, scopul nostru a fost și va rămâne oferirea unei experiențe remarcabile clienților în restaurantele din întreaga țară. Ne dorim să le oferim de fiecare dată ceea ce promite brandul McDonald’s: o experiență deosebită pentru întreaga familie, servicii diverse și calitatea produselor. Remodelările pe care le-am avut în plan în 2016 și pe care le vom continua în 2017 sunt parte esențială a strategiei de dezvoltare pe termen lung, una dintre prioritățile pentru anul care urmează. A fost un an plin, dar prin curajul de a ne autodepăși în fiecare zi, McDonald’s a rămas locul preferat de luat masa al aproape 70 de milioane de clienți. Nu ne oprim aici, avem multe planuri și așteptăm cu entuziasm să vină 2017”, a declarat Daniel Boaje, Director General Premier Restaurants România.
începând cu anul 2016, McDonald’s este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare a restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania și Malta. Premier Capital plc operează 134 de restaurante în locatii importante, mai mult de jumătate dintre ele având McDrive și numeroase cafenele McCafé.
în România, McDonald’s este lider al pieței restaurantelor, cu 68 de restaurante în 21 de orașe. Până în prezent, compania a investit peste 800 de milioane de lei în România, are 4.000 de angajați și primește zilnic peste 190.000 clienți. în 2016 a fost desemnat cel mai bun angajator pentru al treilea an consecutiv, conform AON România.