Subway a deschis al 4-lea restaurant în România

person Horeca
access_time_filled

Lanțul de restaurante Subway a inaugurat pe 8 iulie al patrulea restaurant din România, în centrul comercial Sun Plaza din București, iar până la sfârșitul anului va deschide noi restaurante în București, Timișoara și Pitești, anunță un comunicat de presă emis de companie. Noul restaurant din Sun Plaza a necesitat o investiție sub 100.000 euro și beneficiază de o suprafață de 51 mp.

sunplaza

Brandul SUBWAY® este cunoscut ca lider al industriei restaurantelor cu servire rapidă, datorită sandvișurilor sănătoase și gustoase, și continuă această tradiție în a doua locație din București, ajutând la încorporarea unor alternative sănătoase în dieta zilnică a consumatorilor. „Misiunea globală a lanțului SUBWAY® este să fie franciza nr. 1 în industria restaurantelor cu servire rapidă, ca număr de locații și calitate în servirea consumatorilor, aspect care se aplică și în România. În consecință, până la finalul anului, vom inaugura noi unități în București, Timișoara și Pitești”, a declarat Rumen Radev, Agent de Dezvoltare SUBWAY®.

plaza3

„Primul contact cu sandvișurile SUBWAY® l-am avut în perioada în care am fost elev la schimb în Statele Unite ale Americii. După ceva ani, când am aflat mai multe informații despre cum funcționează restaurantele SUBWAY®, mi-am dat seama că este un brand internațional de succes care lipsește de pe piața românească, dar și o alternativă mai sănătosă pentru mesele noastre zilnice. Îmi doresc să deschid mai multe restaurante pe viitor, deoarece cred în potențialul acestora”, a declarat Vlad Gutău, francizat SUBWAY®.
Ce înseamnă să fii francizat SUBWAY®
Intrarea în echipa SUBWAY® înseamnă oportunitatea de a deține propria afacere, deja consacrată, care oferă: una dintre cele mai mici investiții de pe piață, operațiuni accesibile, program flexibil, suport și advertising internațional, regional și local, un program de training de 2 săptămâni, informații permanente pentru francizat și echipa sa, asistență în dezvoltarea restaurantului, negocieri ale contractelor de închiriere, ghidare în realizarea construcțiilor și multe altele.
Despre restaurantele SUBWAY®
Rețeaua SUBWAY® a fost fondată în 1965 de către Fred DeLuca și Dr. Peter Buck, iar parteneriatul lor continuă și astăzi. Brandul SUBWAY® este rețeaua de restaurante nr. 1 ca număr de unități, cu mai multe locații decât oricare alt lanț din industria restaurantelor cu servire rapidă – peste 37.000 de locații în 100 de țări. Mai mult, în 2010, brandul SUBWAY® s-a clasat în sondajul Zagat® ca alegerea nr. 1 a consumatorilor în categoriile „Cel mai popular”, „Servicii de top” și „Alegeri sănătoase”.
Specificul restaurantelor SUBWAY® îl constituie sandvișurile submarin („SUBs”), preparate în fața consumatorului de către sandwich artists, cu ingrediente de calitate, gustoase și în combinații alese de consumator. Carnea este pregătită exclusiv pe grătar sau în cuptor, legumele sunt mereu proaspete, iar pâinea și fursecurile sunt coapte pe întreg parcursul zilei.
Meniul disponibil în restaurantele din România este compus din: 15 SUB-uri de bază, salate, tortillas, fursecuri, chips-uri, băuturi carbonatate și necarbonatate, ceaiuri și specialități din cafea produsă sub marca proprie SUBWAY®.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302