Unitățile HoReCa celebrează gastronomia franțuzească și produsele sale specifice

person Horeca
access_time_filled

O serie de unități HoReCa din București, precum hoteluri, restaurante, bistro-uri, wine-baruri sau patiserii, celebrează în perioada 22-24 septembrie gastronomia franțuzească și produsele sale specifice, în cadrul “Fete de la Gastronomie”, un eveniment oganizat pentru al patrulea an consecutiv de către Ambasada Franței în România, Camera de Comerț și Industrie Franceză în România, Institutul Francez din România și Business France alături de partenerii lor.

fetedelagastronomieromania

Ambasadoarea Franței în România, Michele Ramis, a precizat joi, 21 septembrie, cu ocazia deschiderii Fete de la Gastronomie 2017, că numărul participanților a crescut în acest an.Numărul participanților a crescut și sunt încântată deoarece acest lucru exprimă dorința comună de a valoriza produse de calitate, locale, recunoscând experiența, particularitățile locale, atât cele franceze cât și românești. Partenerii sărbătorii, Ambasada în primul rând, doresc astfel să participe la această mișcare de dezvoltare a produselor de origine recunoscută prin evidențierea produselor locale. (…) Anul acesta am dorit să evidențiem acest angajament prin alegerea temei ,în inima produsului’.”, a declarat Ambasadoarea Franței în România.

Tema ediției de anul acesta, „Au coeur du produit – în inima produsului”, își propune să pună în evidență importanța calității produselor folosite în universul gastronomiei și mai ales diversitatea și bogăția produselor franțuzești.

Anul acesta, Fete de la Gastronomie îi așteaptă pe gurmanzi cu peste 30 de evenimente organizate de partenerii afiliați evenimentului. în cadrul programului bogat și variat al evenimentului (care se poate găsi și pe pagina de facebook a evenimentului), Ambasadorarea Franței în România a menționat organizarea unui master class care va avea loc vineri cu elevii de la Liceul Viilor, pentru a discuta despre importanța cursurilor de formare profesională din sectorul hotelier. Invitatul special al acestei ediții, Chef Fabrice Giraud, deținătorul unei stele Michelin și chef cuisinier la restaurantul Maison Blanche din Paris, va anima această întâlnire. 

Chef Fabrice Giraud va găti cu ocazia Fete de la Gastronomie la 3 hoteluri din grupul Accor din București: o cină specială, joi 21 septembrie, la Barbizon (Pullman), vineri, 22 septembrie la Mercure și apoi duminică, 24 septembrie, un brunch la Novotel.

Fete de la Gastronomie nu are loc doar în București, ci și la Bușteni, la Castelul Cantacuzino. „Un Romantique Brunch au Chateau” și o degustare de vinuri franțuzești vă așteaptă pe terasa castelului, sâmbătă 23 septembrie.

Ca în fiecare an, acest eveniment este susținut și de marea distribuție, care îi așteaptă pe consumatori în aceste 3 zile în mai multe hypermarketuri Cora și Auchan.

Inițiată în Franța în 2011, pentru a sărbători intrarea în patrimoniul UNESCO a gastronomiei franceze, această inițiativă dorește să valorizeze produsele specifice – de la materie primă la farfurie, modul lor de preparare, de prezentare, precum și toate serviciile care s-au dezvoltat în jurul acestei arte.

Sărbătoarea Gastronomiei s-a răspândit și la nivel internațional, pentru a promova produsele franțuzești atât în rândul experților, cât și în rândul publicului larg. Parte integrantă a patrimoniului cultural și al identității franceze, gastronomia începe să fie din ce în ce mai angrenată în dinamica comunității franceze din București, odată cu apariția restaurantelor, furnizorilor de produse, patiseriilor, magazinelor de vin din capitală.

Ambasadoarea Franței în România, Michele Ramis, a subliniat că în Franța, sectorul gastronomiei reprezintă o cifră de afaceri de peste 230 miliarde de euro și 1,3 milioane de locuri de muncă în domeniul alimentației, al meseriilor legate de gastronomie și de arta aranjării mesei. Michele Ramis a precizat că, din 2018, se vor construi 4 cetăți gastronomice în 4 orașe care au răspuns apelului național de proiecte de înființare a cetăți gastronomice: Lyon, Paris-Rungis, Dijon și Tours.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302