ANAT are un nou președinte

person Horeca
access_time_filled

Dumitru Luca, managerul și administratorul agenției de turism Corali și membru ANAT cu o vechime de 21 de ani în asociație, a devenit noul președinte ANAT pentru mandatul 2020-2022, se arată într-un comunicat al asociației. în mandatul 2018-2020, acesta a deținut funcția de Prim Vice-președinte.

Dumitru Luca este al 10-lea președinte ANAT, după Nicolae Demetriade (2018-2020), Alin Burcea (2016-2018, 1990-1993), Aurelian Marin (2015-2016), Lucia Nora Morariu (2013-2015, 2004-2006), Corina Martin (2009-2013), Dragoș Anastasiu (2007-2009), Gheorghe Fodoreanu (2006-2007), Cornel Găină (2000-2004, 1993-1998), Marcel Bădescu (1998-2000, președinte de onoare între 2002 și 2013).

anat

Prioritățile noului președinte

Pentru mandatul nou început, care promite să fie unul cu multe provocări, Dumitru Luca și-a propus restructurarea modului de lucru al Consiliului Director și al comisiilor de specialitate (pe modelul ECTAA), dar și schimbarea modului de comunicare între diferitele structuri de lucru, membri și executiv.

Una dintre prioritățile mandatului său este o mai mare apropiere față de membrii din regiuni, prin organizarea întrunirilor Consiliului Director, prin rotație, în fiecare regiune. De asemenea, împreună cu noua echipa, acesta dorește crearea unui forum de discuții pe site-ul ANAT unde să poată fi lansate dezbateri cu acces pentru toți membrii dar și implementarea unui program de consultanță pentru membri pe teme juridice și de fiscalitate, folosind atât resursele proprii cât și parteneriatul cu firma Soter.

Un alt punct important în programul său de candidatură îl constituie consolidarea și valorificarea apartenenței ANAT ca membru în diferite structuri naționale și europene (APT, CNIPMMR, ECTAA), precum și creșterea vizibilității asociației, prin crearea unui calendar de evenimente sub egida ANAT.

Nu în ultimul rând, în următorii doi ani, noul președinte ANAT își propune să facă în continuare pași importanți spre realizarea Fondului de Garantare și pentru obținerea reducerii cotei de TVA la 5% pentru agențiile de turism, ambele proiecte de anvergură ce vor necesita mult efort și implicare din partea echipei ANAT.

Echipa Consiliului Director nou ales este formată din:

Dumitru Luca (Corali) – președinte
Lucian Boronea (Accent Travel&Events)
George Cioceanu (Travel Fuse)
Alin Burcea (Paralela 45)
Antonio Nițu (Aerotravel Lufthansa City Center)
Mirel Joacă-Bine (Xcess Tours)
Sorin Dencescu (Kron-Tour Lufthansa City Center)
Cosmin Marinof (Travel Brands)
Cristian Bărhălescu (Icar Tours)
Mălin Mălineanu (New Concept Travel)
Din Consiliul Director al ANAT fac parte de drept președinții Consiliilor Regionale:
Dan Goicea Cocktail Holidays), președintele Regiunii București-Ilfov
Cristian Vlad (Paralela 45 Făgăraș), președintele Regiunii Centru
Valeriu Claudiu Ștefan (Velmar Dreams), președintele Regiunii Sud
Andrei Chirilov (Laguna Tour), președintele Regiunii Sud-Est
Laura Dragu Popescu (Gorj Turism), președinte Regiunii Sud-Vest
Dumitru Nănescu (Inter Tour), președintele Regiunii Nord-Est
Diana Iluț (Sfara Tours), președintele Regiunii Nord-Vest.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302