Cât au cheltuit și unde au călătorit românii de Revelion 2014

person Horeca
access_time_filled

Aproape 111.000 de români și-au petrecut Revelionul în stațiunile din țară, în creștere cu 15% față de anul trecut, și au cheltuit aproximativ 95 de milioane de lei, cu 15% mai mult comparativ cu anul precedent, potrivit Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). 

În străinătate au călătorit pentru petrecerea Sărbătorilor de Iarnă din acest an peste 10.000 de turiști, în creștere cu aproximativ 30% față de anul precedent. Aceștia au cheltuit în afara țării, numai pentru servicii turistice, aproximativ 5,3 milioane euro, în creștere cu 70% față de anul anterior, conform studiilor FPTR realizate pe baza datelor furnizate de sistemul de rezervări www.RezEx.ro și a sondajului aplicat unui număr semnificativ de operatori din turism.

evolutieturismsarbatori                                                                                                                     (sursa foto: www.ramadabrasov.ro)

Românii s-au obișnuit cu criza economică și în speranța unui an mai bun, au demonstrat că știu să se distreze și să profite de vacanță prelungită de Revelion, unii alegând să plece în destinații externe, iar alții preferând să petreacă într-un club, restaurant, un hotel sau o pensiune din țară.

Din analiza realizată de către FPTR, s-a constatat că, față de anul precedent, numărul românilor care au ales să petreacă Revelionul în străinătate, cât și al celor care au ales destinații turistice din România a crescut semnificativ.

Anul acesta, cele mai mari creșteri s-au înregistrat în zonele montane unde 25.000 de persoane au optat să-și petreacă vacanța la munte, iar 30.000 de persoane au plătit pentru ofertele de Revelion ale hotelurilor din marile orașe ale României, în creștere cu aproximativ 20% față de anul anterior.

În zonele rurale, turiștii au fost în număr de 29.000 anul acesta, în timp ce 26.000 au ales să petreacă sărbătorile în stațiunile balneare, pentru litoral au optat doar 600 de persoane, iar pentru Delta Dunării doar 100.

Numărul românilor care au cumpărat în acest an un pachet turistic pentru petrecerea Revelionului în țară, a crescut cu 15% față de anul trecut ajungând la 110.700 turiști.

Situație estimativă a locurilor vândute pentru Revelion 2013/2014 în România (dați click pe tabel)

poza1

În ceea ce privește tarifele percepute, în perioada sărbătorilor, se constată că acestea nu s-au modificat față de anul anterior cu excepția Deltei Dunării și a zonelor rurale unde se constată o creștere a tarifelor de 3%.

Românii au cheltuit peste 94 milioane de lei pentru achiziționarea pachetelor de Revelion în țară, în creștere cu 15% față de anul anterior.

Cererea a fost foarte mare în zonele montane și în marile orașe, iar menținerea tarifelor de anul trecut a făcut ca hotelurile, restaurantele și cluburile să fie ocupate în proporție mai mare față de revelionul 2013. Preferințele românilor s-au îndreptat către hotelurile de categorie foarte bună, hoteluri renumite, sau spre oferte foarte ieftine.  

Numărul mare de zile libere a făcut ca mulți români să plece în străinătate pentru petrecerea revelionului astfel că numărul românilor care au petrecut Sărbătorilor de Iarnă în străinătate în acest să crească cu aproximativ 30% față de anul trecut, ajungând la 10.050 de turiști.

De asemenea, statisticile demonstrează că românii au cheltuit cu mult mai mulți bani în străinătate pentru aceste sărbători, aproximativ 5,3 milioane euro, în creștere cu 70% față de anul anterior.

Cele mai solicitate destinații externe au fost ca și anul trecut: Austria, Bulgaria, Grecia, Turcia.

Situație estimativă a locurilor contractate pentru Revelion 2013/2014 în străinătate (click pe tabel)

poza2

Anul acesta se constată o creștere a cererii pentru destinațiile exotice, datorată unui număr mare de zile libere ce permite deplasări în destinații îndepărtate și a schimbării mentalității românilor care au început să renunțe la economii în ceea ce privește vacanțele.

O mare parte dintre români și-au cumpărat servicii turistice folosind sisteme de rezervări online, de aceea numărul turiștilor individuali, care nu apelează la servicii de turism organizat prin agenții, este în continuă creștere, însă numărul acestora nu poate să fie apreciat.

Cauzele principale ale creșterii circulației turistice prilejuită de sărbătorile de iarnă din 2013-2014 au fost:

– Perioadă prelungită de concediu din acest an (Crăciunul și Anul Nou au făcut punte)
– Menținerea tarifelor atât în țară cât și în străinatate
– Oferte variate și chiar avantajoase ale agențiilor de turism, hotelurilor, pensiunilor, restaurantelor și cluburilor pentru aceasta minivacanță.
– Românii au renunțat la economii în ceea ce privește cheltuielile aferente vacanțelor.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302