Controale intensificate la structuri de cazare și alimentație publică, înainte de sărbători

person Horeca
access_time_filled

controaleturismîn perioada 14 – 25 noiembrie a.c., Autoritatea Națională pentru Turism, prin Direcția Generală de Control și Autorizare, efectuează în toată țara o acțiune intensificată de verificare și control, pregătind astfel sezonul sărbătorilor de iarnă pentru turiștii care aleg să își petreacă concediul în destinații din România.

Astfel, în aceste două săptămâni, inspectorii A.N.T. au verificat peste 200 de documentații de clasificare a structurilor de primire turistică, iar cele șase echipe de control au efectuat până în acest moment peste 60 de acțiuni în toată țara, în urma sesizărilor primite în legătură cu activitatea unor structuri de primire turistică și alimentație publică.

în cazul structurilor de cazare și alimentație publică au fost constatate, ca deficiențe, funcționarea fără  deținerea certificatului de clasificare, neasigurarea funcționării la categoria și/sau tipul de structură de primire turistică menționate în certificatul de clasificare, funcționarea cu o altă structură a spațiilor decât cea stabilită prin anexa certificatului de clasificare si nerespectarea obligației de a completa fișele de anunțare a sosirii și plecării turiștilor.

Ni se pare firesc și eficient să abordăm metoda prevenției, față de cea a sancțiunii ulterioare. Direcția de specialitate din cadrul A.N.T. efectuează permanent acțiuni de control, însă, cu o lună înainte de Sărbătorile de iarnă, e normal să intensificăm aceste controale, astfel încât experiența turistului la destinație să fie una plăcută și lipsită de incidente. Gradul ridicat al calității și satisfacția turistului sunt prioritare pentru noi.”, declară Anca Pavel-Nedea, președintele Autorității Naționale pentru Turism.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302