Numărul pasagerilor sosiți în portul Constanța a crescut cu 60% în 2013

person Horeca
access_time_filled

69 nave cu peste 54.600 pasageri au sosit în Portul Constanța în 2013

În 2013, la terminalul de croaziere al Portului Constanța, au sosit 69 de nave de pasageri, față de 52 de nave în 2012. Numărul turiștilor sosiți la bordul acestor nave a fost de 54.616, înregistrându-se o creștere de 60,5% față de anul 2012, a anunțat Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” S.A. Constanța.

pasagericonstanta

Din acest sezon, Constanța a devenit port de îmbarcare pentru turiștii români și străini. În prima croazieră maritimă cu plecare din Portul Constanța, pe 27 septembrie 2013, au fost îmbarcați 80 de turiști români pe nava de lux MSC Musica, aparținând companiei MSC Cruises.

Și în 2014 vor fi disponibile pentru croaziere cu îmbarcare din Constanța navele MSC Sinfonia și MSC Orchestra. Acestea sunt programate să sosească de 8 ori în Portul Constanța, itineriariul de vacanță al acestora cuprinzând porturi din Grecia, Turcia și Italia.

Pentru anul 2014 sunt anunțate deja 71 de sosiri ale navelor de croazieră, programul fiind actualizat continuu.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302