România participă în perioada 12-15 ianuarie la târgul “Ferien Messe 2017” din Viena

person Horeca
access_time_filled

în perioada 12-15 ianuarie, România va participa cu un stand național de 120 m² la Târgul Internațional de Turism „Ferien Messe 2017” din Viena, cea mai importantă manifestare de acest gen din Austria.

La standul României vor fi prezenți 27 de expozanți, reprezentând agenții de incoming, destinații turistice și prestatori de servicii turistice. Regiune parteneră a standului României din acest an va fi Maramureșul, care va prezenta oferta sa turistică, meșteri populari, dansuri și muzică tradițională autentică. Printre expozanți se va mai afla și compania națională Tarom. în premieră, la standul României de la Viena își va prezenta oferta și o firmă specializată pe turismul ecvestru. Turismul de sănătate va fi reprezentat de către stațiunea Băile Felix. Dintre destinațiile românești, alături de Maramureș, se vor cunoscute și Sibiul, Clujul, Timișoara și Oradea. Oferta de off-road și cea de ecoturism nu vor lipsi din stand, ambele fiind solicitate pe piața de profil din Austria.

ferienmesseviena

Pe toată durata târgului, România va fi prezentă zilnic pe scena principală a târgului cu dansuri și muzică din Maramureș.

Joi, 12.01.2017, între orele 12:00-14:00, pentru prezentarea Maramureșului, regiune parteneră a standului, va fi organizat un prânz pentru specialiști și presă. De asemenea, în cadrul campaniei de promovare a ofertei gastronomice a țării noastre, sâmbătă, 14 ianuarie, România va fi prezentă, cu sprijinul ADPT Sibiu, în secțiunea Genuss, zona dedicată gastronomiei, cu un program de live-cooking.

Totodată, România va fi zilnic prezentată ca destinație de vacanță în cadrul secțiunii denumite “Reisekino”, o zonă din Centrul de conferințe al complexului expozițional dedicată prezentărilor multimedia pentru publicul interesat,

Având în vedere faptul că anul 2016 a adus confirmarea unei creșteri considerabile a cererii pentru circuitele cu motocicletele prin România, și în acest an va fi amplasată, într-unul dintre colțurile standului României, o motocicletă Harley Davidson, încadrată de imagini în care apar turiști austrieci cu motocicletele în trecere pe Transalpina, pentru a atrage atenția iubitorilor de motociclete și a semnaliza că țara noastră este o țară primitoare pentru acest gen de turism.

participareferienmesse

Târgul de turism “Ferien Messe 2017” se va desfășura în perioada 12-15 ianuarie 2017 în Complexul expozițional (Messegelände) Prater, iar standul României va fi amplasat în hala A, Stand A0505.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302