România participă la târgul de Turism IBTM Barcelona

person Horeca
access_time_filled

ibtm2016Autoritatea Națională pentru Turism va participa în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie 2016, cu un stand standard, la Târgul de Turism IBTM Barcelona. Standul României va avea o suprafață de 80,75 mp, în cadrul căruia vor expune 24 agenții de turism, consilii județene și asociații de turism din țară.

în cadrul standului vor fi oferite, pe lângă informații turistice și obiecte promoționale tradiționale românești.

în cadrul strategiei de promovare a turismului românesc, piața spaniolă reprezintă o piață prioritară, cifrele privind numărul sosirilor vizitatorilor spanioli sau al înnoptărilor în unitățile de cazare din România indicând o clasare a Spaniei în topul primelor 10 țări europene emițătoare de turiști către România.

IBTM este singurul târg de MICE (Meetings, Incentives, Conference and Exhibitions) din Regatul Spaniei și unul dintre primele ca importanță din Europa. Manifestarea se desfășoară anual în Barcelona, al doilea oraș că mărime din Regat.

Evenimentul se adresează strict profesioniștilor din industria de turism, nefiind accesibil publicului larg și reunește expozanți din peste 80 țări, peste 4.000 de hosted buyers din peste 60 țări și peste 7.000 de locații de organizare a evenimentelor, destinații, hoteluri, produse și servicii.

Organizatorul IBTM, compania britanică REED Exhibitions, are în portofoliu peste 500 evenimente anuale în alte 38 țări în afară de Spania, printre care Regatul Unit al Mării Britanii, S.U.A., Franța, Germania, Brazilia, Rusia, India, China, Australia și Orientul Mijlociu. Dintre cele mai importante evenimente din portofoliul REED Exhibitions fac parte World Trade Market – WTM de la Londra și Arabian Travel Market – ATM din Orientul Mijlociu și IBTM India.

Conform analizei post-show date publicită’ii de organizatorul REED Exhibitions (http://www.eibtm.com/en/Exhibiting/Why-Exhibit/Facts-and-Figures/), IBTM reprezintă evenimentul anual al industriei de profil cu cea mai largă participare, inclusiv cu cel mai bogat și numeros portofoliu de hosted buyers la nivel mondial.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302